JURNALUL VACANȚEI LA BIBLIOTECA II

Clubul de șah
 
           Clubul de șah a avut o activitate intensă și pe perioada vacanței de vară. Sub îndrumarea atentă a d-lui învățător Verdeș Iacobiță, copiii – membrii clubului – au fost antrenați în fiecare luni începând cu ora 10.00 la sediul bibliotecii. Pe lângă membrii vechi, au venit și alți copii care au vrut să cunoască tainele acestui sport, așa încât la momentul de față sunt 38 de membri permanenți.
          Pe 29 august 2012 am organizat Cupa vacanței la șah, competiția fiind deschisă tuturor doritorilor cu vârsta până în 14 ani. Concursul s-a derulat pe două categorii, fete și băieți și a avut loc la Casa de cultură ” Garabet Ibrăileanu” Tg. Frumos. Competiţia a însemnat un succes de participare, copiii testându-şi abilităţile şi măiestria, în practicarea ,,sportului minţii”.
         „Concursul s-a desfăşurat într-o atmosferă incitantă, cu un bun nivel de joc, constituindu-se într-o veritabilă verificare a cunoştinţelor teoretice şi experienţei acumulate pe parcursul unui an de pregătire şahistică. Merită evidenţiată prestaţia din ce în ce mai bună a lui Bucsai Constantin, elev în clasa a IV-a, campionul de anul acesta, care a câștigat și Cupa 1 iunie 2012 la șah.” , ne-a menţionat d-l învățător Verdeș Iacobiță, care a și arbitrat acest concurs.
        Iată și ceilalți câștigători:
         La categoria fete:
 
Locul I – Radu Elena, clasa a VI-a
Locul II – Ababei Ștefania, clasa a VI-a
Locul III – Melinte Ștefania, clasa a III-a
 
        La categoria băieți:
 
Locul I – Bucsai Constantin, clasa a IV-a
Locul II – Peiu Dragoș
Locul III –  Pralea Andrei
Premierea concurenţilor câştigători a constat în: diplome de participare (pentru toţi copiii), medalii, cupe, cărți din bibliografia școlară și dulciuri. Menționăm aici sprijinul deosebit acordat de Primăria orașului Tg. Frumos care a asigurat aceste frumoase premii.
          În timpul concursului, toţi copiii au dat dovadă de răbdare, tenacitate şi perseverenţă, manifestându-se constant cu fair-play, seriozitate şi atitudine prietenească unii faţă de alţii. Momentul final de premiere i-a regăsit într-o atmosferă caldă, intimă şi plină de satisfacţii nu doar individuale.
          Felicitări tuturor !!!
 
 
          Clubul de șah își reia activitatea începând cu data de 08.09.2012, la sediul bibliotecii. Întâlnirile vor avea loc în fiecare sâmbătă între orele 10.00-12.00. Pentru noi membri, înscrierile se fac în perioada 08-30 septembrie 2012, în fiecare zi la sediul bibliotecii.

 
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Cafea cu taifas

Blog de carti

Cititorul de Cărți

Nu judeca o carte după copertă, citește-o!

Miscell@nea

Biblioteca Orașului Târgu Frumos „Universul Cunoașterii”

Bookish Style

Biblioteca Orașului Târgu Frumos „Universul Cunoașterii”

SemneBune

revistă dependentă de cititori deștepți

Recenzii filme si carti

Biblioteca Orașului Târgu Frumos „Universul Cunoașterii”

Bibliocarti

Hrănește-te cu lectură!

Bookaholic

Biblioteca Orașului Târgu Frumos „Universul Cunoașterii”

Bookuria

cu bookurie despre noutati editoriale si culturale

BlogdeCarti.Ro

Un blog cu si despre carti

BookMag

Biblioteca Orașului Târgu Frumos „Universul Cunoașterii”

bookblog.ro

Just another WordPress.com site

%d blogeri au apreciat asta: