CĂRȚILE PRIND VIAȚĂ

Pe 1 octombrie 2011, Biblioteca a demarat campania Cărțile prind viață, prin care ne-am propus colectarea, prin donații, de cărți pentru copiii care nu au biblioteci în localitățile lor.

         Impresionați de curajul micilor cititori de la Gănești, sat situat la aproximativ 10 km. de Târgu Frumos, care vin la noi la Bibliotecă cu atâta drag de cărți și de activitățile noastre, am pornit cutezători în această aventură, targhetul nostru fiind să adunăm cât mai multe cărți pentru cei de clasele I-VIII.
         Sensibili la gestul nostru au fost în primul rând utilizatorii bibliotecii, care au răspuns cu promtitudine solicitării noastre. Apoi am mutat campania în școli și în principalele instituții ale orașului, Primărie, Biserică, Bănci.
Am reușit, pentru început, să adunăm 350 de cărți.
 În pragul sărbătorilor de iarnă ne-am propus să dăruim aceste cărți copiilor de la Școala Gănești. Astfel, marți, 20 decembrie 2011, încărcați cu coletele de cărți, am poposit la Școala din Gănești. Ne-au așteptat acolo cadrele didactice împreună cu elevii care ne-au mulțumit pentru darul făcut. De asemenea, copiii de acolo ne-au colindat și ne-au urat.
         Campania CĂRȚILE PRIND VIAȚĂ va continua și în anul care vine.
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Cafea cu taifas

Blog de carti

Cititorul de Cărți

Nu judeca o carte după copertă, citește-o!

Miscell@nea

Biblioteca Orașului Târgu Frumos „Universul Cunoașterii”

Bookish Style

Biblioteca Orașului Târgu Frumos „Universul Cunoașterii”

SemneBune

revistă dependentă de cititori deștepți

Recenzii filme si carti

Biblioteca Orașului Târgu Frumos „Universul Cunoașterii”

Bibliocarti

Hrănește-te cu lectură!

Bookaholic

Biblioteca Orașului Târgu Frumos „Universul Cunoașterii”

Bookuria

cu bookurie despre noutati editoriale si culturale

BlogdeCarti.Ro

Un blog cu si despre carti

BookMag

Biblioteca Orașului Târgu Frumos „Universul Cunoașterii”

bookblog.ro

Just another WordPress.com site

%d blogeri au apreciat asta: